Vlad Chiricheș, fundașul care a retrogradat cu Cremonese în liga a doua a Italiei, ar putea să revină la FCSB. Mihai Stoica a discutat cu fundașul român despre posibila sa revenire la gruparea roș-albastră.
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a dezvăluit că negocierile cu Vlad Chiricheș sunt încă deschise. Oficialul formației bucureștene a rămas încrezător și a dat de înțeles că mai sunt doar câteva lucruri de rezolvat.
„(n.r. Ce se întâmplă cu Chiricheş?) Am avut discuţii şi ieri şi azi… La momentul ăsta, nu ne-am înţeles, dar nici nu s-a închis uşa. Cu anii de contract am cam reglat-o dar mai sunt nişte detalii de pus la punct. Sunt optimist”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
În urmă cu câteva zile, Meme Stoica anunța că va purta o discuție cu Vlad Chiricheș, fostul fundaș al FCSB-ului, cu privire la o posibilă revenire. Oficialul vicecampioanei părea destul de încrezător.
„Cred că mâine vom afla cu certitudine. Eu azi am cam lipsit pentru că am condus toată noaptea și a trebuit să-mi încarc bateriile. Mâine ne întâlnim. Trag speranțe. Ar fi o lovitură mare pentru noi”, a declarat Mihai Stoica.
Recent, Lecce s-a arătat și ea interesată de serviciile apărătorului român. Totuși, fanii grupării din Serie A nu păreau deloc incantați de un posibil transfer al lui Chiricheș.
„Fundașul ar fi o opțiune interesantă de transfer gratis pentru câteva echipe din Serie A. Pe lângă Lecce, l-ar mai vrea Cagliari și Verona. Totuși, numele său nu pare că i-a bucurat pe fanii lui Lecce. Zeci de suporteri s-au arătat împotriva transferului lui Chiricheș pe rețelele sociale, făcând referire la vârsta sa înaintată, dar și la condiția fizică precară”, au scris italienii de la Sport del Sud.
Vlad Chiricheș are o cotă de piață de 900.000 de euro, conform Transfermarkt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER